S-a decis DATA REFERENDUMULUI pentru familie - NaturalNews

România

Hot

Post Top Ad

mercoledì 21 marzo 2018

S-a decis DATA REFERENDUMULUI pentru familie



La doi ani de la momentul în care Coaliţia pentru Familie a depus la Parlament o iniţiativă de modificare a articolului 48 din Constituţie, dorinţa celor trei milioane de români care au semnat iniţiativa se va împlini. Coaliţia PSD-ALDE a decis ca referendumul pentru familie să fie organizat în luna mai a acestui an, potrivit unor surse politice.

În prezent, alineatul (1) al Articolului 48 din Constituţie prevede că "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor." În noua formă din iniţiativa legislativă, Familia „se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Pe data de 9 mai 2017, Camera Deputaţilor a adoptat cu o largă majoritate iniţiativa legislativă. De la acel moment. Senatul nu a mai făcut demersurile necesare pentru adoptarea iniţiativei, în calitate de cameră decizională.

Pe de altă parte, Parlamentul a adoptat anul trecut şi un proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire. Contestat de PNL la CCR, proiectul a fost declarat constituţional, însă săptămâna trecută preşedintele Iohannis l-a trimis la Parlament pentru reexaminare.

Potrivit surselor din Coaliţiei, legea va fi reexaminată rapid, astfel încât referendumul să poată fi organizat în luna mai, o lună ideală în privinţa posibilităţii asigurării cvorumului necesar de 30%.

Nessun commento:

Posta un commento