HALUCINANT: A făcut transplant în Austria, iar în România nu l-au putut trata și a MURIT - NaturalNews

România

Hot

Post Top Ad

lunedì 26 marzo 2018

HALUCINANT: A făcut transplant în Austria, iar în România nu l-au putut trata și a MURIT

adrian lupu, plamani, transplant, targu jiu,

Adrian Lupu, tânărul de 32 de ani din Gorj care a suferit un transplant de plămâni la Viena în 2016, a încetat din viață. El se îmbolnăvise și nu avea unde să se trateze în țară.
În urmă cu 2 ani, Adrian s-a îmbolnăvit de fibroză pulmonară cronică. Statul român l-a ajutat cu 120.000, pentru un transplant la Viena, însă în prezent nu i-a putut oferi un loc într-un spital din țară, pentru a fi îngrijit, după ce organismul său a respins organul. “Nu sunt locuri că este ocupată partea de plămân artificial, eu nu cred că e doar un loc la un caz atât de grav. Faci transplant la Viena şi o clinică din România nu ştie ce să facă”, spunea mama tânărului, în urmă cu o săptămână. “Ei vor să facă transplant de plămâni, dar nu sunt în stare să-l îngrijească pe unul care a făcut deja transplant”, declara și fratele său.
Adrian mergea des la Viena pentru analize și pentru tratament, având în vedere că în România nu se putea trata. Pe 16 martie 2018, a ajuns la spital după ce s-a simțit foarte rău.
L-am pus pe picioare, mânca un pic, dar acum nu mai reacţionează de nicio culoare. Ei zic că parametrii de la aparate sunt bune, dar nu ştiu, nu am încredere pentru că ei nu au mai avut aşa ceva, îşi dau interesul, dar nu ştiu ce să facă”, povestea mama lui.
Ramona Oprea, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, explica de ce nu putea fi transferat la un centru de transplant din țară: ”Centrele universitare răspunzătoare de transplant de la noi din ţară au refuzat pentru că nu au ventilatoare. Trebuie să ajungă într-un centru de transplant pentru că acolo tratamentul e specific pentru aşa ceva, dar până la obţinerea unui transfer se tratează aici.
Până la urmă, s-a găsit un loc pentru Adrian pe 18 martie, însă prea tărziu, deoarece starea sa se agravase. El a încetat din viață o săptămână mai târziu, pe 25 martie.
Adrian Lupu avea programare la Viena în aprilie, pentru tratamentul prin care celulele care atacă organul transplantat sunt distruse.

Nessun commento:

Posta un commento