Numai că în ultimii ani au existat numeroase cazuri de pacienți „morți” care au „înviat” mai ceva ca Lazăr și care, deci, contrazic teoria de mai sus. Ultimul este cel al lui Trenton McKinley, ai cărui părinți tocmai semnaseră acordul pentru donarea organelor fiului lor. Medicii le spuseseră, așa cum este procedura, că moartea creierului înseamnă practic moarte, că prelungirea suportului vital nu înseamnă altceva decât că băiatul „va fi o legumă” – și că organele sale ar fi putut salva alți 5 copii care așteptau cu înfrigurare un transplant.
Altruist gest din partea părinților îndurerați, nu?
Dar iată că „mortul” s-a trezit cu o zi înainte să fie omorât – de data asta de-a binelea – de echipa de transplant.
Ironic, presa folosește termeni religioși pentru relatarea știrii: „înviat din morți”, „revenire miraculoasă”…
Controversa „morții cerebrale” a stârnit agitație în lumea medicală, în care din păcate predomină concepția mecanicistă (ateistă) conform căreia omul, din punct de vedere medical, poate fi văzut ca o colecție de piese de schimb pentru alții. Însă în mod evident persoana în moarte cerebrală nu este moartă – altfel recoltarea de organe nu și-ar mai avea rostul. „Moartea cerebrală” este un concept care a fost inventat și dezvoltat specific pentru a servi interesele industriei transplantului.
Înțelegem dorința sincer altruistă a medicilor de a salva vieți, înțelegem tentația pe care avansul tehnologic o prezintă pentru cei care resping existența sufletului și care privesc viața și moartea din perspectiva secularistă, ultima fiind un rău absolut care trebuie evitat cu orice preț întrucât „dincolo nu este nimic”. Asta nu înseamnă că putem privi indiferenți această dispută etică sau că putem accepta cu seninătate presiunile pentru introducerea legislației acordului prezumat, care au existat și în România și care s-au concretizat cu legi în diverse țări europene. Cea mai recentă inițiativă de acest fel – dacă nu declari în scris că te opui înseamnă că ești de acord – este acum în dezbatere în Germania.
Teoriilor medicinei seculare îi opunem următoarele definiții pentru viață și moarte:
1. Este fiinţă omenească orice organism uman viu, având suflet raţional, chiar dacă manifestarea acestuia nu este încă sesizabilă (stadiul embrionar) sau nu mai poate fi sesizată (ex., comă, agonie) de ceilalţi (atributul uman fiind stabilit prin constituţie genetică; calitatea de a fi organism viu, prin funcţii somatice autonome integrate).
2. Prin urmare, începutul existenţei unei fiinţe omeneşti coincide cu începutul organismului ei, deci cu realizarea conceperii, iar moartea biologică a fiinţei omeneşti coincide cu încetarea organismului ei (sesizabilă prin încetarea funcţiilor somatice autonome integrate).
Controversa „morții cerebrale” a stârnit agitație în lumea medicală, în care din păcate predomină concepția mecanicistă (ateistă) conform căreia omul, din punct de vedere medical, poate fi văzut ca o colecție de piese de schimb pentru alții. Însă în mod evident persoana în moarte cerebrală nu este moartă – altfel recoltarea de organe nu și-ar mai avea rostul. „Moartea cerebrală” este un concept care a fost inventat și dezvoltat specific pentru a servi interesele industriei transplantului.
Înțelegem dorința sincer altruistă a medicilor de a salva vieți, înțelegem tentația pe care avansul tehnologic o prezintă pentru cei care resping existența sufletului și care privesc viața și moartea din perspectiva secularistă, ultima fiind un rău absolut care trebuie evitat cu orice preț întrucât „dincolo nu este nimic”. Asta nu înseamnă că putem privi indiferenți această dispută etică sau că putem accepta cu seninătate presiunile pentru introducerea legislației acordului prezumat, care au existat și în România și care s-au concretizat cu legi în diverse țări europene. Cea mai recentă inițiativă de acest fel – dacă nu declari în scris că te opui înseamnă că ești de acord – este acum în dezbatere în Germania.
Teoriilor medicinei seculare îi opunem următoarele definiții pentru viață și moarte:
1. Este fiinţă omenească orice organism uman viu, având suflet raţional, chiar dacă manifestarea acestuia nu este încă sesizabilă (stadiul embrionar) sau nu mai poate fi sesizată (ex., comă, agonie) de ceilalţi (atributul uman fiind stabilit prin constituţie genetică; calitatea de a fi organism viu, prin funcţii somatice autonome integrate).
2. Prin urmare, începutul existenţei unei fiinţe omeneşti coincide cu începutul organismului ei, deci cu realizarea conceperii, iar moartea biologică a fiinţei omeneşti coincide cu încetarea organismului ei (sesizabilă prin încetarea funcţiilor somatice autonome integrate).
NaturalNEWS reprezintă alternativa la știrile sistemului. 
Nessun commento:
Posta un commento