STUDIU Harvard: Copiii NEVACCINAȚI NU prezintă risc pentru ceilalţi

Stimate legislator: Numele meu este Tetyana Obukhanych. Deţin diplomă de doctorat în Imunologie. Vă scriu această scrisoare în speranţa că va corecta câteva interpretări eronate legate de vaccinuri şi cu scopul de a vă ajuta să formulaţi un conţinut corect şi echilibrat privind acceptarea vaccinurilor, susţinută de noile descoperiri ştiinţifice. Copiii nevaccinaţi prezintă un risc mai mare publicului decât cei vaccinaţi? Se afirmă tot mai des că cei care aleg să nu-şi vaccineze copiii din motive de conştiinţă, pot pune în pericol viaţa celorlalţi; acesta este argumentul ce stă la baza legislaţiei de a face vaccinarea obligatorie, susţinută de legislatorii federali şi de stat, la nivel naţional. Trebuie sa fiţi conştienţi că natura protecţiei oferite de multe vaccinuri moderne -  inclusiv majoritatea vaccinurilor recomandate de CDC (programe oficiale de imunizare) pentru copii -  nu este în concordanţă cu asemenea afirmaţii. Am subliniat mai jos vaccinurile recomandate ce nu pot împiedica transmiterea bolii, fie pentru că nu sunt făcute să prevină transmiterea infecţiei (ci mai degrabă să prevină simptomele bolii), fie că sunt pentru boli netransmisibile. Oamenii care nu au acceptat vaccinurile menţionate mai jos, nu prezintă un risc mai mare pentru publicul care le-a acceptat, de unde rezultă că discriminarea împotriva copiilor neimunizaţi în şcolile publice nu este justificată.

Vaccinul antipoliomelitic

IPV (un tip de vaccin ce utilizează virus polio inactiv şi care se administrează prin injectare) nu poate împiedica transmiterea poliovirusului. Poliovirusul sălbatic nu a existat în SUA în ultimele două decenii. Dacă poliovirusul sălbatic urma să fie reimportat prin călătorii, vaccinarea pentru poliomelită cu IPV nu poate garanta siguranţa spaţiilor publice. De reţinut că eradicarea poliovirusului sălbatic se atribuie utilizării unui vaccin diferit, OPV (un alt tip ce utilizează un virus polio atenuat şi se administrează pe cale orală). Deşi era capabil să prevină transmiterea poliovirusului sălbatic, utilizarea OPV a fost eliminată de mult timp în SUA şi înlocuită cu IPV, pe motive de siguranţă.

Vaccinul DtaP (împotriva Difteriei, Tetanusului şi Tusei Convulsive )

Tetanusul nu este o boală contagioasă, ci mai degrabă cauzată de o bacterie adesea găsită în sol. Odată ce intră în organism, eliberează o toxină care atacă sistemul nervos, provocând spasme musculare şi moartea dacă este lăsată netratată. Vaccinul antitetanos (prin combinaţia de vaccinuri DtaP) nu poate oferi siguranţa spaţiilor publice, este destinat doar pentru protecţia personală. Deşi este proiectat să prevină efectele ce cauzează boala toxinei difterice, vaccinul cu toxoid difteric (ce se găseşte şi în vaccinul DtaP) nu este conceput pentru a preveni colonizarea şi transmiterea bacteriei Corynebacterium diphtheriae. Vaccinarea împotriva difteriei nu poate garanta siguranţa spaţiilor publice, este de asemenea destinată doar protecţiei personale. Vaccinul acelular pentru tusea convulsivă (elementul final al vaccinului combinat DtaP), utilizat în prezent în SUA, a înlocuit vaccinul celular împotriva acestei boli la sfârşitul anilor 1990, urmat de o neaşteptată revenire a tusei convulsive. Un experiment cu infecţie produsă de tuse în mod deliberat la primate (cele mai dezvoltate mamifere), a evidenţiat faptul că vaccinul acelular nu poate preveni colonizarea şi transmiterea bacteriei Bordetella pertussis. FDA (food and drug administration) a emis un avertisment legat de acestă constatare importantă. Mai mult, întâlnirea din 2013 a  consiliului stiinţific al CDC, a dezvăluit date alarmante, cum că bacteriile pertussis care circulă momentan în SUA,  pot infecta pe cei ce sunt la zi cu vaccinurile DtaP,  însemnând că aceştia din urmă devin mult mai expuşi la cei ce sunt infectaţi, chiar contagioşi, decât persoanele nevaccinate.

Vaccinul antigripal

Desi tipurile de bacterii Haemophilus influenzae sunt numeroase, vaccinul antigripal Hib este doar de tipul B. În ciuda intenţiei de a reduce simptomele sau de a le elimina,  introducerea vaccinului Hib a cauzat o  acţiune dominantă a altor tipuri de bacterii H. influenzae (tipuri de la a … f). Aceste tipuri au provocat o boală invazivă, foarte severă, care a dus la răspândirea acesteia în rândul adulţilor în perioada vaccinării Hib a copiilor. Populaţia este mult mai vulnerabilă acum la boala invazivă decât era înainte de începerea campaniei de vaccinare Hib. Discriminarea copiilor nevaccinaţi cu Hib, nu are nici o semnificatie ştiinţifica în epoca bolilor de tip non-B .

Vaccinul împotriva hepatitei B

Hepatita B este un virus transmis prin sânge. Acesta nu se răspândeşte în comunitate, mai ales în rândul copiilor care nu se pot angaja în comportamente cu risc sporit, cum ar fi folosirea aceleaşi seringi sau sexul. Vaccinarea copiilor pentru hepatita B nu poate contribui semnificativ la siguranţa spaţiilor publice. În plus, admiterea la şcoala nu este interzisă copiilor diagnosticaţi cu hepatita B. Interzicerea admiterii în şcoli pentru cei nevaccinaţi – şi care nu suferă de hepatita B – ar constitui o discriminare nerezonabilă şi ilogică.

Efectele adverse ale vaccinului

Cât de des se întâmplă evenimente adverse serioase datorate vaccinului? Adesea se afirmă că vaccinarea duce rareori la efecte adverse grave. Din păcate, această afirmaţie nu este susţinută de ştiinţă. Un studiu recent realizat în Ontario, Canada, a stabilit că vaccinarea conduce în fapt,  la vizitarea camerei de urgenţă pentru 1 din 168 de copii la 12 luni de la vaccinare şi pentru 1 din 730 de copii după 18 luni de la vaccinare. Atunci când  riscul unui eveniment advers necesită o vizită la urgenţe, după ce un copil sănătos a fost vaccinat, demonstrează că vaccinarea trebuie să rămână o alegere pentru părinţii care, în mod evident, nu sunt dispuşi să-şi asume acest risc, pentru a-şi proteja copiii de bolile care sunt în general considerate uşoare sau la care nu ar fi nevoiţi să-şi expună copiii.

Focare de rujeolă

Discriminarea familiilor care se opun vaccinurilor din motive de conştiinţă, poate să prevină potenţiale focare ale bolilor virale , cum este rujeola? Cercetătorii specialişti în rujeolă au fost de mult timp conştienţi de ‚’’paradoxul rujeolei’’. Citez din articolul lui Poland & Jacobson (1994) : ‚’’Eşecul obiectivului de eliminarea a rujeolei: paradox aparent de infecţii cu rujeolă la persoanele imunizate’’ Intern Med. 154:1815-1820:

’’Aparentul paradox este că pe măsură ce creşteau imunizările unei populaţii împotriva rujeolei, aceasta devenea o boală a persoanelor vaccinate’’.

Studiile ulterioare au stabilit că în spatele ‚’’paradoxului rujeolic’’ se află o parte a populaţiei care răspunde mai greu la vaccin. Aceştia răspund slab la prima doză a vaccinului împotriva rujeolei, apoi trimit un răspuns imun slab la următoarea re-vaccinare şi se reîntorc rapid la grupul de ‚’’susceptibili’’, în decurs de 2-3 ani, deşi au fost complet vaccinaţi. Re-vaccinarea nu poate îmbunătăţi reacţia celor ce răspund mai greu la vaccin: se pare că este o trăsătura imuno-genetică. Procentul copiilor cu reacţie scăzută la vaccin este estimat la 4.7 % în SUA. Studiile privind epidemiile de rujeolă în Quebec, Canada, şi China, atestă că acestea încă apar, chiar dacă vaccinurile făcute au atins cele mai înalte rate (95 – 97 % sau chiar 99% ). Asta pentru că chiar şi la cei ce au răspuns bine la vaccin, anticorpii induşi prin vaccinare se pierd cu trecerea timpului. Imunizarea prin vaccin nu înseamnă imunitate pe viaţă. S-a constatat că persoanele vaccinate care dezvoltă imunitate la rujeolă sunt contagioase.  Chiar două epidemii majore în anul 2011 (Quebec - Canada şi în New York) au apărut datorită persoanelor vaccinate anterior. Luate împreună, aceste informaţii arată că eliminarea acestor vaccinuri, folosite în prezent de un număr tot mai mic de familii, nici nu vor rezolva problema reapariţiei bolii şi nici nu vor preveni epidemiile bolilor înlăturate anterior. Este discriminarea  celor ce au obiecţii în cunoştinţă de cauză, singura soluţie practică? Majoritatea cazurilor de rujeolă din epidemiile recente în SUA (inclusiv focarul de la Disneyland) sunt înregistrate la adulţi şi la copii cu vârste foarte mici, pe când înainte de era vaccinărilor preventive, rujeola apărea adesea la copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 15 ani. Expunerea naturală la rujeolă a fost urmată de imunizarea prin re-infectare, în timp ce imunizarea prin vaccinare a dispărut în timp, lăsând adulţii neprotejaţi în timpul copilăriei. Rujeola este mai periculoasă pentru sugari şi adulţi decât pentru copiii de vârstă şcolară. În ciuda riscurilor din era pre-vaccinării, rujeola nu a apărut la copiii mai mici de un an datorită imunizării materne în mod natural. Vulnerabilitatea copiilor foarte mici la rujeolă astăzi este consecinţa directă a campaniei de vaccinare în masă. În trecut, mamele, fiind vaccinate în copilărie, nu au avut rujeola apărută în mod natural la o vârstă şcolară, obţinând astfel imunitatea care deasemenea se transmite copiilor lor şi îi fereşte de apariţia ei în primul an de viaţă. Din fericire, există o soluţie terapeutică ce imită imunitatea maternă pierdută. Sugarii, precum şi alte persoane vulnerabile sau imuno-compromise, sunt eligibili să primească imunoglobulina, o măsură salvatoare care furnizează anticorpi împotriva virusului pentru a preveni sau ameliora boala până la expunere.

Concluzie: discriminarea copiilor nevaccinaţi nu este necesară

În concluzie:

1. datorită proprietăţilor vaccinurilor moderne, persoanele nevaccinate nu prezintă un risc mai mare de transmitere a poliomelitei, difteriei, tusei convulsive, şi a altor tipuri de microbi non-B Haemophilus influenzae, decât persoanele vaccinate. Indivizii nevaccinaţi nu prezintă practic niciun pericol de transmitere a hepatitei B întru-un mediu şcolar, iar tetanosul nu este deloc transmisibil;
2. există un risc semnificativ crescut de a apela la urgenţe după vaccinurile făcute la vârsta copilăriei, ceea ce atestă că vaccinarea nu este lipsită de riscuri;
3. focarele de rujeolă nu pot fi prevenite în totalitate chiar dacă am dispune de combinaţia perfectă de vaccinuri
4. este disponibilă o metodă eficientă de prevenire a rujeolei şi a altor boli virale la copiii neeligibili pentru vaccin sau cei imunocompromişi, şi anume imunoglobulina, pentru cei expuşi.

Luaţi împreună, aceşti patru factori clarifică faptul că discriminarea într-o şcoală publică împotriva copiilor care nu sunt vaccinaţi, din motive de conştiinţă, este complet nejustificată, aşa cum si cei care au obiecţii şi sunt vaccinaţi nu prezintă nici un risc pentru sănătatea publică. Cu sinceritate, Tetyana Obukhanych, PhD

Medicii care se opun vaccinării forţate – opiniile lor ar trebui să fie trecute sub tăcere?

Cartea este disponibilă online.

Unul din cele mai mari mituri propagate în mass-media de azi, este că medicii sunt fie pro-vaccin, fie anti-vaccin, şi că medicii anti-vaccin sunt ’’şarlatani’’. Cu toate acestea, nimic nu poate fi mai departe de adevăr în dezbaterile despre vaccin. Medicii nu sunt uniţi deloc în ceea ce priveşte ’’ştiinţa’’ vaccinurilor. Cele două poziţii extreme sunt: medicii  împotriva vaccinurilor 100%  şi care nici nu le administreză, şi ceilalţi doctori care susţin că TOATE vaccinurile sunt sigure şi eficiente pentru TOATĂ lumea, oricând, chiar cu forţa, dacă e necesar. Foarte puţini medici se încadrează în oricare dintre cele două poziţii extreme, şi totuşi cei pro-vaccin sunt reprezentaţi de guvernul Statelor Unite şi mass-media, ca fiind poziţia dominantă în domeniul medical. Majoritatea medicilor de azi îşi va defini poziţia în una din cele două puncte de vedere diferite. Mulţi dintre cei care se consideră ’’pro-vaccin’’, de exemplu, nu sunt de acord că fiecare vaccin este potrivit pentru fiecare individ. Unii medici recomandă un program ’’întârziat’’ de vaccinare pentru o parte din pacienţi, şi considera ca nu întotdeauna aceaşi doză este potrivită pentru toţi copiii în programul de imunizare CDC. Alţi medici aleg să recomande vaccinurile ce au la bază ştiinţa actuală, în timp ce-i determină pe ceilalţi sa creadă că nu merită riscul pentru copii, după cum apare gripa de sezon.  

Aceşti medici ce nu au opinii extreme, s-ar opune vaccinurilor mandatate de guvern şi  impunerii de taxe pentru părinţi. În această carte ebook, sunt enumeraţi doctorii  ce nu adoptă poziţia cea mai extremă pro-vaccin, care probabil nu este susţinută oricum de prea mulţi, în ciuda a ceea ce industria farmaceutică, guvernul federal şi mass-media, încearcă să convingă publicul să credă Medicul canadian Dr. Andrew Moulden a furnizat dovezi ştiinţifice clare pentru a dovedi că orice doză de vaccin administrată unui copil sau adult dăunează. Adevărul descoperit a fost respins de sistemul medical convenţional şi de industria farmaceutică. Cu toate acestea mesajul său de avertizare către America rămâne o moştenire importantă a omului care care a avut curajul să se opună marii industrii farmaceutice şi programului de vaccinare a fiecărei persoane de pe pământ. Dr. Moulden a murit în mod inexplicabil în noiembrie 2013, la vârsta de 49 de ani. Datorită poziţiei sale puternice împotriva farmaceuticelor, ne-am gândit că numele acestui strălucit cercetător şi lucrarea sa de o viaţă, au fost aproape eliminate de pe internet. Reputaţia lui era dispreţuită, iar mesajul de avertizare şi speranţă au fost deformate de la realitate şi îngropate. Această carte rezumă învăţătura sa şi e o necesitate pentru toţi cei ce doresc să afle‚’’cealaltă faţă’’ a dezbaterii privind vaccinurile pe care mass-media o cenzurează în mod curent.