Statele Uniunii Europene au decis, prin vot majoritar, prelungirea cu cinci ani a utilizării controversatului erbicid glifosat, informează publicațiile Le Figaro și Die Zeit. România s-a numărat în rândul statelor care au votat prelungirea autorizației alături 17 state comunitare, cărora li s-au opus printre altele Franța sau Italia.
Comisia de Apel a UE s-a reunit luni pentru a lua o decizie în privința controversatului erbicid. Optsprezece dintre cele 28 de state membre UE au votat în favoarea prelungirii utilizării erbicidului glifosat, iar nouă s-au pronunțat împotriva propunerii.
Controversele privind folosirea substanței au izbucnit după ce un studiu realizat de experți ONU a depistat că glifosatul „probabil este cancerigen", deși alți specialiști susțin că erbicidul nu este periculos.
Comisia Europeană a subliniat că propunerea de folosire în continuare a erbicidului „se bucură de cea mai largă susținere posibilă în rândul statelor membre", "asigurând și un nivel ridicat de protecție pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător".
Glifosatul a fost introdus de Monsanto în anul 1974, dar dreptul exclusiv de folosire a expirat în anul 2000, astfel că substanța este vândută acum de numeroși producători. Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (AESA) susține că este improbabil ca glifosatul să genereze cancer la oameni.
Nessun commento:
Posta un commento